de fapt e cam jumatate de car, chiar daca expresia folosita este destul de relativa. la o privire rapida se poate observa o hiperbola inserata subtil (a nu se interpreta aiurea dorinta mea de analiza a acestei expresii), iar la o privire ceva mai atenta se observa rapid ca nu se stie exact cat timp presupune “un car de vreme”. iar, daca e sa tinem cont ca traim in era vitezei si a lucrurilor exacte, e putin cam aiurea. motiv pentru care votez demiterea acestei expresii din sacul cu expresii uzuale.

se vorbeste iar despre demiteri la stiri. politica in romania e o parodie ieftina. pe actori ii stim destul de bine fiecare dintre noi, mai ales ca in ultimele saptamani, de cand cu teveau’ toata mass-media a luat foc. si pe buna dreptate. ce se intampla in tara asta e strigator la cer sau chiar mai rau! adica scad ei salariile bugetarilor si zic ca totusi nu ii scapa pe oameni de destui bani. deci ce e de facut? hai sa saltam putin teveau’. e cea mai scurta cale spre faliment national. adorabil. sublim. in fond si la urma urmei, se aplica vorba aia veche din popor: “noi sa fim sanatosi…”

am gasit, mai mult sau mai putin, raspunsul la una din intrebarile care ma chinuie de o gramada de timp. mai mult ca sigur am scris-o si p’aci de cateva ori, mai mult ca sigur si tu ti-ai pus o intrebare asemanatoare sau chiar foarte asemanatoare. e ca si in absolut orice domeniu: o actiune are atat o parte buna cat si una mai putin buna, sau nebuna. intrebarea: “Care este partea proasta a progresului?” o intrebare cat se poate de simpla. o intrebare al carei raspuns e surprinzator de banal. o intrebare de baraj, chiar. ma plimbam intr-o seara cu un prieten si povesteam cate-n luna, cate-n soare. inainte sa mergem fiecare la “mama lui acasa” – imi place expresia – il aud: “Mah, tu stii ca de cand au asfaltat toate drumurile din sat nu mai gasesti pietre sa dai dupa caini?” sa cad pe spate si nu alta!

e de mentionat ca satul vede strazi asfaltate de o perioada nu tocmai lunga de timp si ca lucrarea s-a facut asa cum se fac toate in romania: de mantuiala si deloc durabila. dar de, traim in romania si asta ne ocupa tot timpul.

*****

cuvintele pot cumpara o gramada de chestii. cuvintele pot aduce fericire sau pot intoarce pe dos. pot conduce la alegeri, pot influenta alegeri. cuvintele sunt tot mai rare intr-o lume a vitezei, a exprimarii mono sau, in cazul fericit, bisilabice, sunt tot mai pretioase, iar aranjate cum trebuie dau nastere la chestii faine. a se citi, spre exemplu, o carte buna.

dar la alegeri vroiam sa ajung. ce sunt alegerile? de ce pot fi influentate de cuvinte? pot fi cumparate? pot fi amanate? odata luate, mai pot fi puse sub semnul intrebarii? pot fi luate fara nicio ezitare, pentru ca mai apoi, in viitorul apropiat sau indepartat sa aduca dupa ele pareri de rau? pot fi bune si nebune in acelasi timp? cine poate face diferenta intre alegeri bune si alegeri rele? care e secretul unei alegeri reusite? cum ajungi sa afirmi “ba, de data asta am facut bine ce am facut si cum am facut”? si as putea repeta la infinit intrebarile astea. raspunsul – pentru ca mi se pare ca acesta este unic – este greu de dat. de ce trebuie sa fie asa?

adevarul e ca iti trebuie vreo 20-30-40-50-60 de ani sa ajungi sa le vezi si pe astea. de fapt, sunt mai multe adevaruri pe care voi incerca sa le subliniez cat de cat in randurile ce urmeaza. daca cel de mai sus e primul adevar, al doilea ar fi ca n-am chef sa invat pentru examene. nu zic ca as fi invatat pentru cel de vineri, pe care de altfel il las de buna voie si practic nesilit de nimeni, pentru prezentarea a doua. dar adevarul asta e putin irelevant. sau chiar neimportant. totusi, are o oarecare mica-mare legatura cu urmatoarele.

al treilea adevar. e unul ceva mai trist decat celelalte, mai ales pentru ca e lipsit de umanitate, e deloc crestinesc si e si rasial. una peste alta, e un adevar destul de penibil, despre care chiar imi vine greu sa scriu. dar se leaga cu un altul, deci, trebuie mentionat. e inspirat dintr-o vorba a profului de geografie din gimnaziu: “in curand romania se va scrie cu doi de r.” nu e trist? serios vorbind acu…

un al patrulea adevar ar fi ca, in romania noastra draga (as putea scrie cu doi de r, dar mai am un strop de speranta) lucrurile se fac cum se fac, dar niciodata nu se fac bine. cred ca e ceva boala ce se transmite genetic, o boala ce trece din tata in fiu de prea multe generatii, o boala pentru care nici cei mai destepti oameni din lume nu ar fi in stare sa gaseasca antidot. sau poate ca il au, dar nu vor sa il dea publicului larg… sau publicului roman. in fine… nimeni nu e perfect. eu unul, chiar nu sunt perfect. din contra. daca as fi… m-ar lua cei de la nasa sau de la cia (a se citi in romana, suna mult mai interesant).

iar al cincilea, dar nu cel din urma adevar, e intr-un fel un rezumat al primelor 4. povestea incepe simplu. am fost acasa toata saptamana, fiind inutil sa merg la timisoara. sunt fericit ca am fost acasa. mi-am reimprospatat dispretul pentru tara asta si pentru tot ce se face p-aci. iar cand ma gandesc la drumurile din romania, chiar mi se intoarce stomacul pe dos. au turnat saptamanile astea asfalt pe sosea. gros de 6 cm. peste ce-a fost inainte. nu sunt inginer de drumuri, dar mi se pare mai mult decat inutil sa pui ceva nou peste ceva vechi. oricum… e bine ca au facut si asa cum au facut. e vorba de o lucrare care se face in 2 zile. hai 4 cu indulgenta. de lucrat, atata au lucrat si baietii care s-au ocupat de asta. dar au lucrat cand au avut chef. probabil sambata nu se lucreaza prin romania, pentru ca toti suntem domni, iar lunea nici atat pentru ca e prea prima zi dupa duminica. si martea trebuie sa ne odihnim dupa weekend-ul prelungit. asa se face la noi treaba. d-aia arata romania asa cum arata! pentru ca suntem domni cu totii, pentru ca suntem sefi cu totii.

in fine… asa greu cum au lucrat, macar au lucrat. cat despre produsul finit… cred ca e suficient sa scriu ca, daca as fi fost inginerul responsabil cu drumul asta – intrebarea de baraj care se naste urgent e: oare exista inginer responsabil pentru drumurile care se toarna in sat? – maine dimineata i-as fi pus fain frumos pe baietei sa scoata tot afara, sa faca asa cum stiu ei mai bine si sa toarne din nou, dar de data asta macar sa fie antene cand vine vorba de nivelari.

pana una alta, trebuie sa iesim din criza, trebuie sa voteze parlamentarii nu stiu ce motiune de cenzura si trebuie sa dorm si eu. asa ca… ma opresc aici. punct.

e unul din articolele alea pe care astepti de o gramada de vreme sa le scrii, dar ba nu prinzi momentul, ba n-ai timp, ba cand ai timp n-ai inspiratie. nu ma intelegeti gresit, nu duc lipsa de timp, dar pur si simplu mi se intampla si mie, cum ni se intampla de altfel tuturor, sa prind o zi foarte aglomerata in care sunt foarte multe de facut, care foarte multe alea sunt relativ obligatorii. ceea ce e frustrant. mai ales tinand cont ca unul din lucrurile pe care le fac foarte bine e sa … sa nu fac nimic. imi place. poate m-am invatat prost asa, dar imi place. partea foarte proasta e ca atunci cand nu fac nimic nu am nici inspiratie.

as putea scrie despre o gramada mare de lucruri auzite, vazute sau chiar traite in ultimele saptamani, vreo doua-trei faze foarte comice imi vin in minte chiar acum, dar dintr-un motiv oarecare, stiut nici macar de mine, nu am sa povestesc nimic. adica… faza cu tipul care incerca sa se cupleze cu o tipa la telefon e una pe cat de comica pe atat de trista. daca lumea asta a ajuns pana acolo incat nu mai au baietii tupeu sa poarte discutii de genul asta decat la telefon, e chiar deosebit de trist. totusi se poate sa se fi despartit de tipa si atunci lucrurile ar sta oarecum altfel. dar inca e deosebit de urat. si de trist. poate chiar mai trist decat in cazul de mai sus.

o alta chestie interesanta si ciudata ar fi imbunatatirea sistemului de securitate a vecinului de vis-a-vis. gen… si-a mai tras omul una bucata lacat. sa aibe. sa nu-l fure nimeni. de data asta a renuntat la subtilitati si a trecut la ceva foarte evident. e ditamai lacatul, bun de inchis gorile in custi sau seifuri antice. am mai scris candva ca tipu ala e paranoic, dar la asa ceva chiar nu m-am prea asteptat. sa-l vad ca are doua lacate la usa?! n-o fi auzit omul ca sunt usi cu cate 3-4-5 incuietori? toate integrate? sau poate ii plac lacatele. poate are omul o pasiune deosebita pentru ele. poate isi mai prinde vreo doua. asa… sa fie el sigur. sa se simta in siguranta deplina. oare ce fata ar face daca, intr-o zi cu soare, intorcandu-se de la munca, s-ar trezi cu lacatele taiate? as da multe sa-i vad figura!!

in fine. am zis ca nu scriu despre asa ceva. ar fi poate o pierdere de timp. atat al meu cat si al celui care citeste. repet, nu e vorba ca nu as avea timp de pierdut, dar mi se pare de o inutilitate rara sa il pierd cu asa ceva. trecem la alt subiect de importanta internationala. m-am trezit ieri pe la 12… si…. am constatat ca nu este strop de apa calda. nimic. ioc. pauza. din parti. e drept ca stiam ca se lucreaza la instalatie si asteptam sa vina si in zona asta a timisorii lipsa de apa calda, dar speram totusi sa mai astepte o saptamana, cand voi fi in sesiune si nu va fi neaparat nevoie sa stau aici. se pare, din nefericire, ca cei care se ocupa de renovare – sunt curios despre ce fel de renovare e vorba – nu au gandit ca mine. e unul din momentele in care nu am sa ma leg – prea mult – de faptul ca nu este apa calda, chiar daca e anul 2010. e un fapt ca orice chestie noua vine cu putin sacrificiu, iar eu sunt gata sa renunt la putin confort, dar sper macar ca nu va mai fi o kilotona de rugina in apa. ar merita pretul. dar ma indoiesc ca se va schimba mare lucru in modul de aprovizionare cu apa, o apa murdara, pentru care eu platesc in fiecare luna niste bani, o apa pentru care nu ar merita platit niciun leu. nici macar unul. dar na… nu am de ales. nimanui nu-i pasa ca e apa murdara, eu am nevoie de apa… faceti voi calculele.

ar mai fi ele chestii despre care as putea scrie, dar cred ca mi s-a facut foarte somn in ultimele zece minute si nu cred ca mai pot tine ochii deschisi suficient timp. totusi, mai vreau sa explic un lucru: titlul. nu are absolut nicio legatura cu nimic din articol, ci e pur si simplu vorba de scrumiera verisoarei mele dragi care sta de cateva luni bine mersi, si plina de bani. au fost zile, si nu exagerez, cand in scrumiera erau mai multi bani decat aveam in portmoneu. e un fel de pusculita a noastra. e buna pentru restul de la paine. e buna mai ales pentru ca imi place la nebunie sa am maruntis dupa mine. cred ca am pierdut sute de lei de-a lungul anilor, numai pentru ca n-am avut tupeu sa-mi cumpar o pusculita. dar urmeaza si era aia. era in care imi iau eu pusculita. era in care adun bani. inchei… ca nu mai cred nici eu ce scriu.